RaSpo vorbea in postul anterior despre masti, ceea ce m-a inspirat intr-o oarecare masura. Am de gand sa abordez, totusi, o tema putin diferita, respectiv lipsa de substanta si de consistenta in actiunile noastre, ca fiinte sociale. O sa ma raportez din nou la romani si Romania, pentru ca mi se pare cel mai elocvent exemplu de echilibru intre cauza si efect, sau intr-o exprimare mai putin pretentioasa: ce semeni, aia culegi. Romanul confruntat cu tranzitia catre societatea de tip capitalist, aflat in plina criza a valorilor, dezorientat si, uneori, nostalgic, este exact rodul unui mediu haotic, fragmentat, dominat de opinii neclare, amalgamate, imprecise.
Nu trebuie sa ne surprinda, deci, ca starea normala a unei altfel de societati este criza morala. Suna a eseu profund psiho-sociologic, stiu, dar imediat voi ajunge la esenta in ceea ce vreau sa spun, anume ca atunci cand criza se acutizeaza, singura solutie este conflictul. De fapt, criza la intregul nivel al societatii nu e decat un pandant al crizei reprezentarii politice. A rezolva aceasta din urma problema, care isi are sursa in raporturile nesigure dintre local si central, legimitatea institutiilor centrale si a politicilor sociale ar putea fi un inceput, sau macar un armistitiu. Criza reprezentarii politice se datoreaza, din alta perspectiva decat cea autohtona, faptului ca circuitul de incredere dintre cetatean si agentul sau de stat, functionand doar la nivel teoretic, se transforma prin practicile politice intr-un circuit de neincredere. In orice societate normala legitimitatea se castiga in urma unui proces asiduu, trebuie intarita zi de zi, pentru ca nimic nu ii garanteaza eternitatea.
ianuarie 24th, 2010
