iunie 14th, 2010

Poza asta reflectă cel mai bine felul în care românii înțeleg să trăiască. Unii o fac deliberat, alții inconștient, dar, toți o fac. Că la unii se cheamă șpagă, că la alții se cheamă lingușeală, parcă nici nu mai contează. Ne-am pierdut de mult verticalitatea la nivel de individ, dar și mai grav, ca popor. Ultimii ani au accentuat și mai mult această atitudine, pentru că, Băse aka Zeus, nici măcar nu mai întinde mâna. Dă direct fundul. Fără jenă. Iar persoanele pe care le-am trimis în Parlament să ne reprezinte nu au nicio reținere în a-l țuca. Și țucă Boc și țucă Udrea și țucă Berceanu și tot așa. Apoi intervine orgoliul celui care a țucat. Păi cum?! Și el are fund. Și țucă românii în draci. Dar, ca și în cazul afacerilor de tip MLM, undeva rămâne un fund nețucat. În cazul de față, al pensionarilor și al bugetarilor. Și acum urlă. Dar, ironic sau nu, urlă în timp ce țucă :))). Că așa e jocul, remember?! :D


0
Posted in t.w.i.s.t. |
iunie 10th, 2010

Cititorilor acestui site le fac cadou piesa asta. Îmi place mult. Face parte din averea noastră, a românilor, nu e luată în leasing, deci nu o putem pierde. Așa că, uite ceva ce, oricât de incompetenți ar fi unii, nu va pieri…

P.S. Poate doar dacă se strică YouTube :))


2
Posted in t.w.i.s.t. |
iunie 2nd, 2010

Mă uit la ceea ce se întâmplă zilele astea în România. De la greve timide până la pensionari protestând pe ritmul dansului pinguinului. Și-mi dau seama că, acum câteva luni, aceeași greviști și pensionari, aveau în mână și soarta mea și a familiei mele și a prietenilor mei…și tot așa. Și ce-au făcut ei? S-au pișat pe ea soartă. Evident, orbiți de litrul de ulei și kilogramul de zahăr, chiar și de maneaua lui guță, nu și-au dat pe moment seama. În schimb eu, și alții ca mine, am simțit din acel moment efectul nepăsării și al lipsei de materie cenușie din capul lor. Acum, însă, uleiul și zahărul s-au terminat, vântul și-a schimbat direcția, și băsescianiștii încep să se pișe pe ei. Și să simtă. Ce îmi provoacă o enormă scârbă la adresa lor e faptul că, dacă Boc ar mai avea bani de ulei și zahăr, rapid le-ar închide gura. În mod normal, după ce acestea s-ar termina, aceștia ar începe iar să urle. În câteva cuvinte: o mentalitate de căcat! Pe aștia nu te poți baza. Nu poți, la doar câteva luni după ce l-ai votat, să te apuci să spui acum că nu te mai joci. Păi pe ce morții mă-tii te-ai bazat, băsescianistule, când l-ai votat?! În afara faptului că te-ai uitat ca tâmpitul la taraf tv, te-ai gândit vreo clipă ce efect va avea asupra țării și asupra ta ștampila aia?! Mi-e rușine cu voi! Așa cum am spus, dacă ați mai fi avut ulei și zahăr ați fi stat frumos în casă și v-ați fi uitat, fără să pricepeți nimic, la ce se întâmplă cu țara asta. Ba poate ați fi și sărit împotriva unora care, vinovați că mai și gândesc, v-ar fi spus că nu e bine și că în curând o să vă ia dracu. Acum, însă, sunteți foarte derutați, pentru că, nu doar ăștia ca mine vă spunem că va ia dracu, ci și cei pe care i-ați votat.

Ceea ce încerc să vă spun, băsescianiștilor, e că, dacă tot ați fost dobitoci atâtea luni, mai stați dracului câteva, să pot circula și eu cu mașina fără să blocați străzile. Nu vă e de ajuns că ați blocat țara?!


4
Posted in t.w.i.s.t. |
mai 30th, 2010






3
Posted in t.w.i.s.t. |
mai 26th, 2010

Vodafone a prezentat în Cluj-Napoca serviciul de internet mobil de mare viteză (până la 21.6Mb/s). Am participat la acest eveniment, unde am aflat, pentru prima dată de parteneriatul Vodafone-S.M.U.R.D.
Găsesc admirabil gestul și vă adaug mai jos filmulețul de prezentare pe care l-am văzut și eu azi.


1
Posted in t.w.i.s.t. |
Pages: Prev 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ...35 36 37 Next