decembrie 7th, 2009

Așa cum Ciutacu se consideră rezident în țara proștilor, a analfabeților, a hoților, a securiștilor și a curvelor, eu mă consider un plătitor de chirie în aceeași țară. Doar plata taxelor și a impozitelor mă mai leagă în vreun fel de țara asta, care, pe mine nu mă mai reprezintă. Îi plătesc lu’ Băse chirie pentru o Românie în care niște frustrați care nu s-au descurcat aici vin acum și îmi dictează mie cum să trăiesc în următorii 5 ani, o Românie în care tineri care nici nu știu bine cum se scrie “comunism” s-au răsculat împotriva acestui curent (cam târziu cu vreo 20 de ani, tembelilor!), o Românie în care absolut totul e de vânzare, inclusiv oamenii, o Românie în care Parlamentul sau Guvernul sunt eclipsate de Președintele ei, o Românie în care, culmea, cel care ar trebui să ne inspire cel mai mult liniște, pace, bun-simț și respect, provoacă tot timpul scandal, neliniște, râde ca un prost, bea cot la cot cu ciobanii, jignește, fură telefoane, iar țelul lui în aștia 5 ani va fi să fie el mai șmecher decât Voiculescu, Vântu și Patriciu.  Țara?! Dă-o dreacu’!


Ce părere ai despre acest articol?
Foarte bun (0) Interesant (0) Bun (0) Plictisitor (0) Nașpa (0)

Tags: , , , ,

6 Comentarii pentru “Plătitor de chirie”

  1. bitavk spune:

    tu platesti chirie…altii au bani si cumpara tara :D

  2. Theodora spune:

    Si eu ma consider rezident în țara proștilor, a analfabeților, a hoților, a securiștilor și a curvelor.
    Subscriu in totalitate la comentariul lui Ciutacu. :(

  3. zuza G spune:

    Nu te-a injurat nimeni pana acum? Eu am “indraznit” sa-i numesc “cretini” pe cei care au votat cu Base la mine pe blog si mi-au sarit toti imaculatii in cap. Ca vai, sunt nesimtita, aroganta, etc. Sincer, mi se rupe! Nu fac decat sa ma enerveze si mai tare si sa ma ajute ca intr-o zi sa-mi crape capul de draci!
    Permite-mi, te rog, sa repet inca o data aici: shleahta de imbecili, dobitoci si CRETINI care au votat cu mizerabilul asta, tocmai ne-au scris tuturor condamnarea la moarte! Sa-i ia dracu!

  4. RaSpo spune:

    astia se pun doar cu femeile si cu copiii de 10 ani :)))
    esti prea pesimista, nu moare nimeni de la furt :P

  5. Alecsa spune:

    sunt total de acord cu ceea ce ai spus…si inca o chestie legata de platirea chiriei si a taxelor…cineva mi-a trimis o “problema” sa zic asa in care ne arata cat platim noi la CAS pt rahatul ala de pensie pe care cica ar trebui sa o luam (asta daca mai traim sa o apucam) si care ridica o mare intrebare…UNDE SE DUC TOTI ACEI BANI PLATITI ABSOLUT DEGEABA STATULUI???? problema:

    Să facem următorul calcul (de dragul demonstraţiei,vom presupune
    > că trăim într-o lume
    > în care nu există inflaţie şi în care preţurile,
    > salariile şi taxele sunt
    > îngheţate la nivelul de acum).:
    >
    >
    > Gigel e
    > un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr,
    > salariul lui net de
    > încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să
    > presupunem că e de 1100
    > de lei.
    >
    > Gigel are
    > 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura – să
    > presupunem! – multă vreme de
    > acum încolo, hai să zicem că în 2015 leafa lui Gigel va
    > fi tot de 1100 de lei.
    >
    > Ia să
    > vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de 5
    > ani (adică 60 de luni) la
    > o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi la valorile actuale
    > va plăti 491 de lei x 60
    > de luni, 29.460
    > lei.
    >
    > Ei, aici
    > e buba. Gigel are numai
    > 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată
    > suma pe care statul i-ar
    > returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de
    > ani şi ar mai trăi încă
    > 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din
    > România.
    >
    > Cum aşa?
    > Păi să facem un mic calcul. Dacă nu mă înşel pensia
    > medie din România e undeva
    > pe la 750 de
    > lei. Din
    > contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar
    > putea primi
    > (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor sta
    > undeva într-o valiză, nu
    > într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă)
    > o pensie medie timp de
    > 29.460 lei /750, 39,28
    > de luni.
    > Adică peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese
    > la pensie la 65 de
    > ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic
    > statisticile, moare!
    >
    > Totuşi, nimeni
    > nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se
    > întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între
    > 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de
    > ani.
    > Adică 444 de luni. Presupunând că Gigel va rămâne
    > toată viaţa un tâmpit căruia
    > nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că
    > timp de 444 de luni va
    > vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491
    > lei, 218.004
    > lei. Destul de mult, dacă e să
    > mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins
    > dezgheţat, leafa i se va
    > mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură.
    > Unde se duc banii ăştia? Ce se întâmplă cu ei? Cum e
    > posibil ca după numai 5
    > ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr
    > să-şi fi acoperit deja
    > pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe,
    > înainte să moară?
    >
    >
    > De fapt, ce
    > găuri din buget acoperă munca de o viaţă a lui Gigel? Şi de
    > ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii
    > lui să se ducă în altă
    > parte decât în propria bunăstare de după pensionare?
    > Şi cât credeţi că mai
    > poate rezista un sistem în care 5 ani munceşti pentru
    > tine şi 37 de ani pentru
    > o cauză neştiută de nimeni, în afară de
    > politicieni?

    …asa ca dragule bine a zis ZUZA G “sa-i ia dracu pe aia care ne-au votat presedintele”…..si inca ceva,eu consider ca in maxim 2 ani o sa redevenim o republica socialista (am auzit niste discutii despre modificarea Constitutiei,iar chestia cu Parlamentul Unicameral inseamna de fapt PUTERE ABSOLUTA A SEFULUI STATULUI,nicidecum reducerea numarului de politicieni)…bafta si Dumnezeu sa ne ajute sa scapam de mizerabilii astia.

  6. serban roxana spune:

    am citit cu multa tristete ce ai scris si din pacate asa e,dar nu numai in romania.nu e o consolare e cruda realitate.traiesc in italia si platim intretinere 1800 de euro pe an si nu-ti explica nimeni pe ce,iar caldura se opreste de la orele 23.00 la orele 05.00.asta e un exemplu si se fura peste tot si aici,si se platesc tot felul de taxe(daca alegi o optiune telefonica platesti lunar o suma,iar la dezactivare o taxa;sa inchizi un cont bancar te costa aproape 70euro)poate e plictisitor ce va spun,dar si maine m-as intoarce in romania cu toate viciile ei si nu inteleg de ce intr-o tara cu atitia oameni inteligenti(ca sincer suntem fata de altii)nu gasim oamenii potriviti sa ne conduca?
    in orice caz traim in conformitate cu liniile trasate de conducatorii nostrii,si nu numai.numai bine ptr.romanii mei.